Noi orizonturi în tratarea cancerului

Posted: September 1, 2010 by mihaiela in Participari evenimente
Tags: , , , , , ,

Cea de-a VIII–a Conferinţă internaţională Noi orizonturi în tratarea cancerului/ New Horizones in treating Cancer, pentru Oraganizaţiile care Reprezintă Persoanele Dignosticate cu tumori gastro-intestinale stromale (GIST) şi leucemie mieloidă cronică (CML), s-a desfășurat în Austria la Viena, în perioada 18-20 iunie 2010.

Pe parcursul conferinței împreună cu Simona Ene, reprezentant al Reţelei Mondiale GIST România (Global GIST Network), am stabilit relații de contact și de prietenie cu oameni deosebiți și cu roluri deosebite în rândul pacienților, care au rătăcit pe drumul până la diagnosticarea corectă și care au primit sprijin și suport emoțional prin implicarea lor în diverse activități.

Programul a cuprins sesiuni interactive cu prezentări foarte scurte și concise, atenția fiind focalizată pe discuții. Sesiunile plenare au durat 20 de minute, după care s-a oferit posibilitatea de a adresa întrebări, de a derulat discuții în funcție de nevoile și interesul participanților, precum și împărtășirea de experiențe. Au fost participanți din 56 de țări cărora li s-au tradus în mod simultan în limba chineză, franceză, spaniolă, rusească.

S-a oferit posibilitatea de participare la 4 workshop-uri dintre următoarele: Finanțări, Parteneriate cu Industria Farmaceutică, Colaborarea cu specialiști, Mobilizarea pacienților pentru advocacy, Implicarea în voluntariat, Utilizarea Mass-mediei și Internetul, Sprijinirea pacienților pentru trialuri clinice, Prezentarea celor mai bune postere. Aceste workshop-uri au fost moderate de către René Steuer (Consultant & Speaker for the ,,Third Sector”), Markus Wartenberg (Das Lenbenshaus e. V., Sarcoma Patients EuroNet Assoc.), Estelle Lecointe (Esemble contre le GIST, Sarcoma Patients EuroNet Assoc.), Anna Williamson (Leukaemia Foundation, Australia), Carson Jacobi (Leukimia and Lymphoma Society), Jan Geissler (Leukaemia-Online, CML Advocates Network), Giora Sharf/Roger Wilson (Israelli CML patients support, CML Advocates Network & Roger Wilson, Sarcoma UK, Sarcoma Patients EuroNet Assoc.). Din cadrul Market place am optat pentru următoarele workshopuri: Mobilizarea pacienților pentru advocacy, Implicarea în voluntariat, Sprijinirea pacienților pentru trialuri clinice, Colaborarea cu specialiști. De asemenea am participat la toate sesiunile plenare, care se refereau la tumori gastro-intestinale stromale (GIST).

Consider esențial de asemenea prezența și mărturiile pacienților deoarece reprezintă o motivare în continuarea și aprofundarea cercetărilor, în scopul de a oferi o calitate a vieții cât mai bună. Faptul că în cadrul conferinței s-a abordat problematica persoanelor diagnosticați cu forme rare de cancer, a evidenția aspectele cu adevărat importante, cu care se confruntă pacienții. M-a impresionat devotamentul și implicarea specialiștilor de a oferi informații extrem de utile despre formele rare de cancer (GIST – CML), cele mai bune metode de tratament, și mijloace de a face față unui astfel de diagnostic.

Toate aceste lucruri au impact constructiv în vieților multor oameni, de accea organizarea unor astfel de evenimente trebuie încurajate și sprijinite în permanență.

Juhos Emese, psihopedagog APWR

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s