Marţi, 29.06.2010 a avut loc a treia întâlnire a grupului de suport pentru părinţii a căror copii participă la activităţile de terapie personalizată. Întâlnirea a fost canalizată pe tema: “Anunţul diagnosticului copilului”, la care au participat 7 părinţi şi doi moderatori (un asistent social şi un psiholog).
S-a încercat o abordare personală a temei lansate la începutul întâlnirii. Fiecare părinte a împărtăşit propria experienţă legată de felul în care s-a confruntat cu aflarea diagnosticului copilului, dificultăţile întâmpinate în acceptarea dizabilităţii cât şi în găsirea soluţiilor privind recuperarea şi tratamentul care trebuie urmat.
Părinţii şi-au împărtăşit informaţii, s-au ascultat unii pe alţii şi au dat sfaturi pentru cei care se găsesc la început de drum în confruntarea cu boala/bolile copiilor lor.
Brazdău Maria, asistent social APWR