Grup de pacienti cu Prader Willi la Fundatia ACASA

Posted: October 19, 2009 by mihaiela in Evenimente APWR, Fundatia ACASA, NoRo
Tags: , , , , , , , ,

Paşii noştri grăbiţi se pierdeau în entuziasmul şi emoţia cu care ne îndreptam spre Fundaţia ACASĂ. În tot acest timp discuţia mea cu Rob despre cum o să decurgă lucrurile ne făcea intrarea în lumea celor cu care urma să petrecem împreună aproape 3 săptămâni. Nu-i cunoşteam încă, doar din auzite, prilej care a dat frâu imaginaţiei noastre asupra chipurilor lor.

Nici nu am realizat când am ajuns la fundaţie, totul s-a întâmplat aşa de repede. Ne-am înţeles să ne adunăm în sala de lectură pentru a începe călătoria noastră spre necunoscut. Persoanele au început să sosească rând pe rând, probabil întrebându-se ce avea să se întâmple. În sală era linişte, de parcă ne-am fi înţeles să ne jucăm “Împăratul tăcerii”. Ca să dau ton atmosferei tăcute am început să vorbesc despre mine, Asociaţia Prader Willi şi ce vom face la următoarele noastre întâlniri. Pentru a-i cunoaştem mai bine, am iniţiat un joc de cunoaştere a numelui si câteva trăsături ale lor. Acest început s-a dovedit a fi constructiv pentru următoarele întâlniri şi activităţi. Odată cu aceste intalniri distanţa care a fost între noi s-a redus, oferind astfel şansa de a stabili relaţii speciale de prietenie.

Am simtit ca sufletul lor reflecta bunatate, frumusete, inocenta, amabilitate si blandete ceea ce ne-a facut sa ii apreciem si mai mult. Experienta petrecuta impreuna ne-a oferit o perspectiva aparte despre tot ceea ce inseamna persoane cu nevoi speciale. Totul e sa privesti dincolo de aparente si vei descoperi ca in viata ti se pot ivi in cale momente deosebite care te fac mai bun si mai intelegator.

psihopedagog Emese Juhos

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s